CES 2014: Surse SilverStone – noi modele din seria Strider

de: Radu Neagu
10 01. 2014

SilverStone Technology a anunțat, în cadrul CES 2014, două noi surse PC din seria Strider.

ST60F-ESB și ST70F-ESB sunt numele celor două modele de surse SilverStone care vor fi disponibile la retailerii de componente hardware începând cu data de 10 ianuarie 2014. Prima este de 600 W iar a doua are o capacitate de 700 W. Ambele surse sunt certificate 80 PLUS Bronze și sunt capabile să funcționeze 24/7 fără modificări ale voltajelor. Sursele dețin elemente de protecție la supratensiuni, tensiuni inferioare, temperaturi ridicate și scurt-circuit. Ambele modele dețin un singur rail de +12V și PFC activ. La capitolul conectori, ambele modele vin cu un conector 20/24 pini pentru placa de bază, unul de 8/4 pini EPS/ATX 12V, un conector 8/6 pini PCIe precum încă 3 conectori cu 6 pini PCIe, 6 conectori alimentare SATA, trei conectori cu 4 pini, molex, pentru alte periferice și unul pentru vestitul și nemaigăsitul și nefolositul floppy.

Cele doua surse SilverStone au fiecare o greutate de 1,75 Kg și dimensiuni reduse de 150 mm x 86 mm x 140 mm. Sunt răcite cu ajutorul unui ventilator de 120 mm ce funcționează la o viteză maximă de 800 rpm, cu un nivel de maxim 18 dBA. Prețurile sunt mici, aproximativ 60 de euro pentru varianta de 600 W și aprox 70 euro pentru cea de 700 W.